Abstract

The present project is focused on the history of Greek Neoplatonism, the tradition that dominated philosophical reflection during Late Antiquity (II–VI centuries CE). The aim of this project is to trace the evolution of the theories regarding the discursive soul, focusing on the idea of self-constitution, on a time span that stretches from Plotinus to Damascius. In this way, our project engages a thorough debate related to philosophy of language, but also approaches complex questions of epistemology concerning soul, consciousness and self-knowledge. We will explore the doctrinal background of self-constitution (in the works of Plotinus and Porphyry), its emergence within the speculative horizon of philosophy (with Proclus), its evolution (in Damascius’ work) and the influence of this problem in the Christian tradition of Late Antiquity. Throughout our analysis – which joins translation and research objectives – self-constitution will be considered in strict connection with the problem of discursive mediation, to which it is essentially linked. The problematic of self-constitution is of maximal scientific relevance: we will prove that it represents the solution given by Late Neoplatonism to the question of the discursive inadequacy to superior levels of reality. Thus, self-constitution offers the theoretical ground starting from which Late Neoplatonic philosophers conceive the return of the soul towards real being and towards the unitary origin of all things.


Acest proiect se concentrează asupra istoriei neoplatonismului grec, tradiție care a dominat reflecția filozofică a antichității târzii (secolele II-VI). Scopul proiectului este acela de a trasa evoluția teoriilor referitoare la sufletul discursiv, concentrându-ne asupra ideii de auto-constituire, pe o perioadă ce se întinde de la Plotin la Damascius. Astfel, proiectul nostru implică o dezbatere ce ține de filozofia limbajului, explorând, de asemenea, teme complexe de epistemologie, referitoare la suflet, conștiință și auto-cunoaștere. Vom explora baza doctrinară a auto-constituirii în scrierile lui Plotin și Porfir, apariția problemei în orizontul speculativ al filozofiei odată cu Proclus, evoluția ei în operele lui Damascius, precum și influența acestei probleme în tradiția creștină a antichității târzii. De-a lungul analizei noastre – care îmbină obiective de traducere și de cercetare – auto-constituirea va fi considerată în strânsă relație cu problema medierii discursive, cu care aceasta este legată în mod esențial. Problematica auto-consituirii este de maximă relevanță științifică: vom arăta că aceasta reprezintă soluția dată de neoplatonismul târziu problemei inadecvării discursului la nivelurile de realitate superioară. Astfel, auto-constituirea oferă fundalul teoretic pornind de la care este concepută întoarcerea sufletului înspre ființa veritabilă, precum și spre originea unitară a tuturor lucrurilor.

Alexandru Dragomir – Institute for Philosophy's project